Cu cereale, miere si alune. Fara lapte, unt sau oua. Bun pentru post, vegetarieni si cei cu alergii la produsele enumerate.Reteta este de la Leonor care m-a incantat si cu biscuitii spritati. Am adaugat doar arome in plus si am redus cantitatea de ulei fiindca am pus faina alba, nu de secara.

Ingrediente

  • 100 gr fulgi de ovaz
  • 90 gr migdale (sau orice alune; eu am folosit caju)
  • 80 gr zahar brun
  • 50 gr faina de secara
  • 40 ml ulei de masline extravirgin
  • 40 gr miere
  • 2 linguri suc de lamaie
  • 50 ml suc de portocale
  • 1 priza nucsoara macinata
  • 1 priza scortisoara

Instructiuni

  • 1.

    Macinati fulgii de ovaz in masina de cafea pana devin ca o faina. Macinati si alunele dar putin mai mare, cat sa se mai vada bucatele.

  • 2.

    Amestecati toate ingredinetel uscate: ovazul, alunele, faina si zaharul. * eu am folosit faina alba, de aceea am redus cantitatea de ulei, am pus doar 20 ml

  • 3.

    Adaugati restul ingredientelor si amestecati pana se omogenizeaza. Aluatul va fi putin lipicios.

  • 4.

    Formati bile micute din aluat si asezati-le pe tava cu hartie de copt. Daca se lipesc putin de mana umeziti-va mainile tot la 3-4 bile. Aplatizati bilele cu fundul unui pahar. Umeziti-l si pe acesta daca se lipeste.

  • 5.

    Coaceti fursecurile la 180C pentru 14 minute. Fursecurile vor fi moi acum, dar dupa ce se racesc complet vor fi numai bune.* in reteta originala temp. era de 200C dar la acea temp dupa 10 minute mie mi s-au ars un pic si cand s-au racit erau putin cam tari; asa ca la tura doi am redus temp. la 180C si au iesit ok